INTERVIU Care e miza ca România să aibă un om la vârful unei organizații de zeci de state, deși în unele nu avem nici ambasade. Dacian Cioloș explică de ce nu se consideră nici „omul Franței”, nici „al Europei”

Fost premier și actual consilier prezidențial Dacian Cioloș va candida la alegerile din 16 noiembrie pentru conducerea Francofoniei. Pentru că ar fi primul european ce ar putea ocupa funcția de secretar general al acestei organizații, care reunește 90 de state, candidatura lui a ridicat multe semne de întrebare. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Cioloș explică miza demersului României și spune de ce nu poate fi considerat „un candidat sub acoperire” al Franței sau al Europei: „România nu este un stat care a colonizat”.

• Alături de Dacian Cioloș, sunt trei candidați din Africa pentru conducerea organizației internaționale care reunește țările atașate de cultura și limba franceză – 90 de state, din care 53 cu drept de vot.
• Pentru România, Francofonia este o șansă să se reconecteze la regiuni și țări unde nu mai este prezentă, dar era pe timpul lui Ceaușescu, spune Cioloș. 
• „România a fost un partener de sprijin și de cooperare de la egal la egal cu aceste state încă de la independența lor”, mai explică el de ce candidatura sa este privită diferit de cea a unui politician venit dintr-o țară europeană care a avut colonii în Africa sau Asia.

România nu are ambasadă nici în statul care organizează alegerile pentru Francofonie

– Domnule Cioloș, încep cu o mică observație: la Phnom Penh, în Cambodgia, unde au loc alegerile pentru Francofonie, România nu are ambasadă, la fel ca în multe alte țări din această organizație. Care ar fi miza pentru România să aibă un candidat pentru conducerea unei organizații de state unde nu are reprezentanțe diplomatice?
– Exact aceasta e una dintre mize. Francofonia este o organizație internațională multilaterală care reunește țări de pe cele cinci continente, cu niveluri de dezvoltare și istorii diferite, dar care împărtășesc o limbă comună de comunicare, o limbă-punte. Ea i-ar permite României să fie activ prezentă în zone din care, din diferite motive, s-a retras în ultimele decenii. Sunt multe astfel de zone, iar ele cresc nu doar demografic, ci și economic și ca interes geostrategic. Pentru România ar fi o posibilitate de a se reconecta la aceste țări.

– Candidatura dumneavoastră este o candidatură oficială a statului român? Presupun că aveți și un buget asigurat.
– Pentru postul de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, candidaturile pot fi depuse doar de statele membre cu drept de vot. Un cetățean al unui stat francofon nu poate candida dacă nu este propus formal, oficial, de președintele și de guvernul statului respectiv. Deci candidatura mea este în numele României. Iar dacă voi fi ales, ca la orice organizație internațională cu un secretar general ales, nu aș mai reprezenta formal interesele României, ci aș fi secretarul general al tuturor statelor membre.

Nu am un buget pentru această candidatură. În această perioadă de campanie sunt consilier prezidențial, iar candidatura a fost prezentată de președintele României, în consultare cu Ministerul de Externe, cu guvernul și cu premierul. Deplasările de campanie sunt acoperite din bugetul Președinției. Au mai fost, punctual, unele acțiuni organizate de Ministerul de Externe prin ambasadele noastre: întâlniri cu ambasadorii statelor francofone din diferite capitale. În unele cazuri am folosit și resurse proprii, pentru anumite chestiuni punctuale.

– Cine a venit cu ideea candidaturii: președinția sau dumneavoastră? Face parte dintr-un proiect mai larg al statului român de a se întoarce, într-o formă sau alta, în zone unde nu mai este reprezentat?
– Știam că Președinția și Ministerul de Externe intenționau să valorifice oportunitățile de candidatură acolo unde România ar avea candidați cu șanse, pentru a crește vizibilitatea țării pe plan internațional. Avem deja români în anumite instanțe internaționale, iar la Uniunea Interparlamentară tot o româncă a fost aleasă secretară generală.

Anul trecut am fost contactat de un prieten canadian și de unul belgian, care avuseseră cu mulți ani în urmă activități oficiale în România în cadrul Francofoniei. Mi-au spus de aceste alegeri și mi-au sugerat să mă gândesc la candidatură. M-am consultat cu ministrul de externe de la acea vreme, doamna Oana Țoiu, care a discutat cu domnul președinte, iar apoi mi-au sugerat să-mi pregătesc candidatura. România a depus-o apoi formal.

„Campania mea a vizat în principal Africa”

– Pe cine vă bazați să vă voteze? Pentru au apărut discuții pe această temă: până acum, organizația a fost condusă de reprezentanți ai unor state din așa-numitul „Sud Global”, în principal din Africa, iar dumneavoastră ați fi primul european în această funcție.
– Mi-am făcut campania adresându-mă tuturor statelor membre, de pe toate continentele, recunoscând că în centrul Francofoniei se află statele africane – ca număr de state, ca populație și ca potențial de creștere și de interes geostrategic pentru viitor. 

Dar văd o Francofonie cu Africa în centru, care se adresează tuturor statelor, din toate regiunile. Campania mea a vizat în principal Africa, dar și statele asiatice – unde se și organizează acum summitul, ceea ce dovedește în sine interesul lor pentru Francofonie.

Canada este foarte interesată în ultimii ani de Francofonie ca posibilitate de diversificare a relațiilor, inclusiv economice, și, evident, țările europene membre ale Francofoniei, nu doar cele câteva din Uniunea Europeană, ci din toată Europa.

Spun și în programul meu că nu văd această organizație ca una de interes regional. Interesul și puterea de influență a organizației stau tocmai în capacitatea de a mobiliza resursele și complementaritățile dintre statele de pe toate continentele. E o organizație multilaterală.

– Sunt multe țări bogate în resurse în Francofonie. Congo, de pildă, are resurse naturale semnificative: metale rare, cobalt și așa mai departe. Pe de altă parte, în aceste țări, în special în Africa, dar nu numai, există o prezență chineză și rusească importantă. Ce pondere au relațiile economice în această organizație și cum poate fi contracarată influența altor regiuni ale lumii?
– Exact cu asta vine programul meu, pornind de la observația că Francofonia are un potențial imens, nevalorificat în prezent. Dincolo de reuniunea celor 53 de state cu drept de vot, 90 de state în total, pentru că sunt și mulți observatori, Francofonia este o organizație multilaterală de cooperare care funcționează nu doar ca o reprezentare a statelor, ci și ca o rețea. Pe lângă Organizația Internațională a Francofoniei, care reunește șefii de stat și de guvern, există Agenția Universitară a Francofoniei, care reunește câteva mii de universități din lume, mult peste numărul statelor membre ale OIF.

– Se fac schimburi de studenți între universități?
– Sunt proiecte de cooperare științifică, de cercetare, de formare, de educație, schimburi de profesori. Apoi există Asociația Internațională a Primarilor Francofoni, o structură de cooperare a comunităților locale. Există o rețea de organizații neguvernamentale, de tineri, de femei francofone. Există rețele ale unor instituții publice naționale care fac schimburi de experiență și de bune practici: de exemplu, la începutul lui noiembrie, în România va avea loc întâlnirea curților constituționale din statele francofone. Există o rețea a curților de conturi. 

Există rețele și alianțe ale patronatelor și antreprenorilor din spațiul francofon. 

În ultimii ani, însă, Francofonia s-a concentrat foarte mult pe cooperarea lingvistică, culturală, educațională și de cercetare și nu a valorificat suficient potențialul de cooperare comercială și economică. 

Acesta e obiectivul meu și asta am propus prin program. Îmi doresc o francofonie utilă, care să aducă oportunități celor care învață limba franceză. Pornesc de la ideea că un tânăr de astăzi va învăța franceza doar dacă aceasta îi aduce ceva în viața de zi cu zi: dacă îl ajută să-și găsească mai ușor un loc de muncă, să se lanseze într-o activitate antreprenorială sau să se conecteze la o rețea internațională largă, care să-i aducă beneficii.

E nevoie și de o cooperare la nivel guvernamental între miniștrii economiei sau ai comerțului din statele francofone, ca să facă schimb de bune practici și să-și apropie politicile comerciale. Statele membre fac parte din blocuri politico-economice diferite: România, Bulgaria, Franța, Belgia și Luxemburgul fac parte din Uniunea Europeană; statele africane, din structurile de cooperare regională africane sau din Uniunea Africană; statele asiatice, din ASEAN. 

Aceste blocuri au negociat acorduri comerciale între ele – între ASEAN și Uniunea Europeană, între Uniunea Europeană și regiunile africane. Pe baza lor, ideea ar fi să folosim rețeaua francofonă și limba franceză pentru a accelera schimburile comerciale și investițiile în aceste țări și pentru a pune mai bine în valoare, cum ați menționat și dumneavoastră, resursele complementare.

Unele state francofone au capital de investit, cunoștințe, know-how, o anumită experiență în dezvoltarea economică. Altele au un potențial demografic care poate fi valorificat prin educație. Altele au resurse naturale de care au nevoie alte state francofone, mai ales într-o economie orientată spre noile tehnologii digitale și inteligența artificială. Ideea este să folosim rețeaua francofonă și proximitatea pe care o creează pentru a pune în valoare și potențialul de cooperare economică.

„Între 250 și 300 de medici din Mauritius au studiat în România”

– Ce i-a adus până acum României apartenența la Francofonie?
– România este recunoscută în rețeaua francofonă, de exemplu, prin implicarea activă în cooperarea universitară. În multe state francofone sunt oameni care s-au format în mediul universitar din România. 

Am avut o vizită de două zile în Mauritius. M-am întâlnit cu președintele, cu prim-ministrul și cu ministrul de externe, dar și, la inițiativa mea, cu medici din Mauritius formați în România, pentru că știam că există. M-am întâlnit cu vreo 15 dintre ei și mi-au spus că în Mauritius, un stat cu un milion și ceva de locuitori, sunt activi între 250 și 300 de medici care au studiat în România.

– Cum au ajuns în România? Au primit burse sau au venit pe banii lor?
– Există burse finanțate de Ministerul Educației și de Ministerul de Externe, și așa au ajuns primii dintre ei. Apoi au venit alții pe cont propriu, plătindu-și studiile. Mai nou, sunt și universități din România care finanțează din bugetul propriu burse pentru astfel de studenți.

România a organizat summitul Francofoniei acum 20 de ani, în 2006, iar imediat după aceea a lansat programul de burse „Eugen Ionescu”, care finanțează, în general, burse postdoctorale în România. Cei care studiază astfel în România ocupă, în general, poziții-cheie în administrație, în sectorul privat sau în mediul universitar. Cred că aceasta este principala prezență a României în spațiul francofon.

 „După anii ’90, România s-a retras din zonele preponderent francofone”

Există și începuturi de relații economice. Dar adevărul e că, după anii ’90, România s-a retras din zonele preponderent francofone – din Africa și, mai ales, din Asia francofonă. Și și-a concentrat prezența diplomatică în spațiul european și euroatlantic, cu obiectivele evidente ale politicii externe din acele momente. 

„Nu sunt candidatul Europei”

– Cum sunteți privit când mergeți acolo? Există percepția că Francofonia este o organizație fondată de trei state africane și unul asiatic, iar dumneavoastră veniți din Europa colonială, care a avut colonii în Africa și Asia, în condițiile în care ceilalți trei candidați sunt femei din Africa. Nu sunteți privit cu suspiciune?
– România nu e un stat care a colonizat.

– Dar veniți din Europa.
– Europa înseamnă Europa de Vest, de Est, de Nord și de Sud, iar statele ei au istorii diferite. Dimpotrivă, am simțit asta și când eram comisar european: în țările colonizate de anumite foste puteri și imperii europene, eu, ca român, eram mai bine primit decât colegii mei comisari din state din Europa de Vest, unele dintre ele foste puteri coloniale în acele regiuni. Pentru că România a fost un partener de sprijin și de cooperare de la egal la egal cu aceste state încă de la independența lor, din anii ’60, ’70, ’80 și ulterior.

Statul român, chiar și fostul regim, în perioada lui Ceaușescu, a fost interesat de aceste regiuni și prezent acolo: a avut prezență diplomatică și economică, a primit studenți în România, a trimis specialiști și experți de cooperare în țările respective. Chiar dacă după 1990 a existat o ruptură, memoria aceasta a rămas, iar eu, venind din România, sunt perceput ca un candidat dintr-un stat prieten.

De ce spune că Franța, Belgia sau Luxemburg „nu s-au gândit vreodată să propună un candidat”

– Deci, dacă ar fi fost un candidat francez, probabil ar fi fost privit cu multă suspiciune.
– De aceea nici nu cred că Franța, Belgia sau Luxemburgul s-au gândit vreodată să propună un candidat. Secretari generali ai Francofoniei au fost Boutros Boutros-Ghali, din Egipt, apoi fostul președinte al Senegalului Abdou Diouf, apoi fosta guvernatoare generală a Canadei Michaëlle Jean, apoi fosta ministră de externe a Rwandei, care își încheie acum al doilea mandat.

Este, într-adevăr, prima dată când există un candidat european, iar eu vin din Europa de Est, dar campania mea nu are legătură cu o reprezentare continentală. În viziunea mea, Organizația Internațională a Francofoniei nu trebuie să fie o reuniune a intereselor regionale, ci o organizație multilaterală în care toate statele, indiferent de continent și de nivelul de dezvoltare, sunt reprezentate în mod egal. Aceasta este abordarea mea. Într-adevăr, originea mea contează și poate crea sensibilități, dar în campanie am mizat foarte mult pe faptul că sunt român, nu candidatul Europei.

– Poate un candidat al Franței, „sub acoperire”. Nu vi s-a reproșat că reprezentați Franța, fără să o spuneți?
– Nu am cum să reprezint Franța, câtă vreme interesele României în aceste regiuni sunt altele decât ale Franței. Istoria relațiilor României cu țările respective e complet diferită de cea a relațiilor Franței cu ele. Deci nu am cum, sub nicio formă, să fiu nici „acoperit”, nici „descoperit”, pentru că vin dintr-o altă istorie, dintr-un stat care are alt tip de relații cu multe dintre aceste țări, dintr-un alt tip de cultură.

Evident, limba franceză mi-a creat și mie oportunități – acesta e și unul dintre motivele pentru care m-am gândit serios la această candidatură. Și eu am avut acces la experiențe internaționale, într-o primă fază, datorită limbii franceze. 

Cum se împacă Francofonia cu influența Chinei

– Vorbeați despre interesele diferite ale acestor state. Pentru Cambodgia, unde veți merge pe 16 noiembrie, cel mai important partener comercial este China. Pare că această țară francofonă se orientează strategic către o altă zonă geopolitică importantă.
– China este în prezent un partener important pentru Cambodgia, pentru că e o țară vecină. La fel pentru Vietnam. Dar tocmai aceste state au interesul să nu-și construiască o economie prea dependentă de China. Interesul lor este să se conecteze și la alte regiuni ale lumii și să folosească alte pârghii pentru a-și multiplica relațiile de cooperare, ca să nu depindă prea mult de o mare putere precum China. Francofonia le oferă o alternativă. De aceea au și vrut să organizeze summitul Francofoniei în Cambodgia: ca să arate că, dincolo de China, inevitabilă pentru o țară ca Cambodgia, pot dezvolta relații de cooperare economică și de cooperare în general și cu alte zone ale lumii, inclusiv prin Francofonie.

Canada intenționează să organizeze următorul summit al Francofoniei, peste doi ani, și vrea ca tema principală să fie chiar francofonia economică. Vrea să demonstreze, acum, când relațiile cu Statele Unite sunt tensionate, inclusiv comercial, că se poate conecta și la alte zone ale lumii. De aceea vedeți că, în ultima vreme, caută o apropiere accelerată de Uniunea Europeană și, în aceeași perioadă, și-a propus să organizeze următorul summit al Francofoniei. Și pentru Canada, Francofonia este o alternativă.

La fel pentru multe state insulare, mai izolate, care văd Francofonia ca pe o pârghie pentru o mai bună reprezentare a intereselor și problemelor lor specifice: schimbările climatice și impactul lor, inclusiv economic și asupra turismului, securitatea alimentară. Ele își doresc să împărtășească bune practici cu țările din rețeaua francofonă. 

Deci interesele sunt diferite. Uniunea Europeană are obiective strategice prioritare de cooperare cu Africa, cu Asia și cu Canada, iar statele europene care sunt membre și ale Francofoniei pot folosi pârghiile acesteia pentru a întări aceste relații.

Limba franceză și succesul TV5MONDE

– Mai este limba franceză un liant suficient de puternic sau e mai degrabă un pretext, în condițiile în care, realist vorbind, pierde teren în fața englezei? În Vietnam, oamenii vor să învețe engleză, nu franceză.
– Aici atingeți exact elementul-cheie al programului meu. De aceea vorbesc despre o franceză creatoare de oportunități și despre utilitatea Francofoniei. Câtă vreme rămâne doar un spațiu de cooperare culturală și lingvistică, iar motorul lumii este acum economia, mai ales schimburile comerciale, sigur că Francofonia pierde teren. De aceea am spus de la începutul discuției că pornesc de la premisa că Francofonia are un potențial încă foarte puțin valorificat și îmi doresc să extindem cooperarea și în zona comercială, economică și a noilor tehnologii.

– Deci, pe termen lung, vedeți franceza mai degrabă ca pe un pretext?
– Nu, ca pe o limbă utilă. O limbă de circulație internațională, prezentă ca limbă de lucru și în organizațiile internaționale, care să creeze oportunități pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi a cetățenilor statelor membre. Commonwealth-ul, care reunește state vorbitoare de limba engleză, și-a propus de la început întărirea relațiilor comerciale și economice dintre statele respective. Francofonia a mers mai mult pe cooperarea culturală și pe educație.

Vorbind însă despre prezența limbii franceze: TV5MONDE este rețeaua mediatică într-o singură limbă cu cea mai mare prezență la nivel internațional. Nu există în prezent pe planetă un concurent pentru TV5MONDE ca prezență globală, ca număr de țări și de telespectatori. 

Spre deosebire de alte televiziuni, în limba engleză sau în limba arabă, TV5MONDE – care este un operator media al rețelei francofone, nu aparține Franței – este prezentă în 190 și ceva de state. Asta pentru că, pe lângă producțiile în limba franceză, în foarte multe regiuni folosește subtitrarea în limba locală, națională sau într-o limbă de circulație regională. Tendința Francofoniei nu este să înlocuiască limbile locale prin franceză, ci să vină cu o limbă complementară, de circulație mai largă.

Franța, alegerile prezidențiale și contribuțiile statelor

– Un articol din Politico de zilele trecute numea Franța „cel mai bolnav membru al UE”, din cauza crizelor financiare și sociale suprapuse. În centrul Francofoniei se află totuși Franța, cel mai mare susținător financiar al organizației. Anul viitor sunt alegeri prezidențiale în Franța și sunt mari șanse să avem un tur al doilea între un candidat de extremă dreapta și unul de extremă stânga. Marine Le Pen este o politiciană căreia nu-i plac deloc „tehnocrații de la Bruxelles”. Pe de altă parte, candidatul de stânga vede Francofonia mai degrabă orientată spre Sud, spre Africa și Asia. Practic, ar fi două viziuni care nu se suprapun neapărat cu a dumneavoastră. Sunteți pregătit și pentru o astfel de provocare?
– Nu am înțeles din ce ați spus de ce viziunea mea nu le-ar conveni unor lideri francezi care au și ei un interes pragmatic pentru relațiile economice și comerciale. Dar v-aș spune altceva. A trecut vremea în care Francofonia depindea doar de un stat sau altul. Contribuțiile Canadei sunt foarte apropiate de cele ale Franței. Ale Belgiei, la fel. Apoi ale Elveției, ale Luxemburgului. România este al șaptelea stat ca nivel al contribuțiilor.

Francofonia este o organizație multilaterală care acoperă cinci continente, cu state cu istorii diferite, și nu mai este în stadiul în care să depindă doar de situația politică internă a unui stat. Cât despre Franța, din punctul meu de vedere, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale, ea are cu țările francofone o relație care trece dincolo de interesele unui partid sau altul. 

Franța, ca stat, va avea interesul să rămână conectată la Francofonie, chiar dacă relațiile ei cu unele dintre țările francofone, foste colonii, au evoluat foarte mult în ultimii ani și nu mai au nimic de-a face cu situația de acum 20-30 de ani, când Franța impunea singură ceva în organizație.

– Ostilitatea care există totuși în unele state africane față de Franța nu s-a răsfrânt și asupra candidaturii dumneavoastră? Spun asta pentru că presa din țările africane pune aceste lucruri într-o altă cheie decât o facem noi.
– Nu, și nu avea de ce să se răsfrângă, pentru că, încă o dată, contrar unor teorii ale conspirației sau unor opinii formulate pe scurtătură, nu m-am consultat cu Franța pentru a-mi pregăti candidatura. Este o candidatură prezentată de România. România este, cum spuneam, al șaptelea stat ca nivel al contribuției la Francofonie. 

Bucureștiul găzduiește sediul regional al Reprezentanței Organizației Internaționale a Francofoniei și al Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est. România este statul francofon cel mai prezent și mai activ din Europa de Est. Relațiile României cu statele africane, asiatice sau europene sunt relații specifice, cu o istorie specifică, și nu am primit remarci de acest gen sau legate de Franța.

Franța are în continuare o influență: chiar și statele africane care se poziționează declarativ, public, în antiteză cu Franța, ca fostă putere colonială, se uită în continuare cu atenție la ce se întâmplă în Franța și la pozițiile ei. Dar viziunea mea despre Francofonie nu are nicio legătură cu țări care domină și țări care sunt dominate. Cred că Francofonia va avea un viitor și o influență internațională dacă va fi cu adevărat o reuniune de state care se respectă reciproc, care cooperează în interesul fiecăruia și care pun în valoare complementaritățile pe care le avem. În Francofonie sunt țări cu istorii, culturi și niveluri de dezvoltare diferite, cu un potențial de dezvoltare complementar, iar important este să ne uităm la ce ne unește, nu la problemele din trecut.

În ciuda relațiilor bilaterale specifice dintre anumite state, despre care vorbeați, ele rămân în Francofonie. Și nu e vorba doar de Franța sau de Belgia și anumite state africane. Unele state africane francofone au între ele relații tensionate, chiar conflictuale, și asta nu le împiedică să rămână în Francofonie, pentru că organizația este și o oportunitate de mediere a unor astfel de tensiuni sau conflicte. 

Secretarul general al Francofoniei este chiar solicitat de multe ori să medieze riscuri de conflict sau conflicte între statele membre. Și acesta este unul dintre rosturile organizației: menținerea păcii, promovarea valorilor și a drepturilor individuale, crearea de oportunități de dezvoltare pentru aceste țări care au avut, într-un fel sau altul, o istorie comună sau care sunt legate prin limba franceză.

Contracandidații și limitarea la două mandate

– Cum vă raportați la ceilalți candidați? V-ați întâlnit cu ei?
– Nu mi-am construit campania raportându-mă la ceilalți candidați. Am vrut să fac o campanie pozitivă, de program și de viziune, fără să-i critic pe ceilalți candidați și fără să spun că programul meu e mai bun decât al unora sau al altora.

– Actualul secretar general candidează pentru al treilea mandat, lucru criticat. V-ați văzut și ca o alternativă la actuala conducere?
– Sigur. În programul meu propun ca limitarea la două mandate să fie prevăzută formal în statutul Organizației Internaționale a Francofoniei. Multe state membre își doresc acest lucru. Până acum nu s-a pus problema, pentru că nu s-a forțat un al treilea mandat, cum se întâmplă acum.

– Care ar fi pericolul? De ce credeți că nu e bine să existe mai mult de două mandate?
– În general, în organizațiile internaționale e important să existe sânge proaspăt, să vină viziuni noi și să se simtă prezente, active, diferite regiuni, nu tot timpul aceeași. Pentru viața și dinamica organizației mi se pare important să existe din când în când o rotație la conducere. Pe de altă parte, după opt ani începi deja să te obișnuiești prea mult cu organizația și nu mai imprimi aceeași dinamică.

Am interacționat cu celelalte candidate la audierile candidaților în fața miniștrilor de externe ai statelor membre, la sfârșitul lui iunie. Cu una dintre ele m-am mai văzut și la New York, dar în rest nu am avut ocazia. Am propus chiar dezbateri la TV5, dar celelalte candidate nu și-au dorit, așa că fiecare candidat a avut interviuri separate pentru a-și prezenta candidatura. Nici nu am avut nevoie, pentru că, încă o dată, mi-am construit campania pe viziunea mea și pe ce îmi propun.

– Mergeți personal în aceste țări? Ați fost în multe dintre ele?
– În primul rând, am fost în orașele-sediu ale unor organizații internaționale, unde majoritatea acestor state au o reprezentare diplomatică foarte consistentă: de două ori la New York, la Geneva, la Addis Abeba, la Bruxelles. Apoi, am fost în capitalele țărilor cu influență locală sau regională în cadrul organizației. Am căutat să fiu cât mai prezent în Africa, pentru că acolo e cel mai mare număr de state, dar am fost și în Asia, în cele trei principale țări francofone. Am fost în Canada – la Ottawa, dar și în Quebec și în New Brunswick -, pentru că Canada are trei voturi: în Francofonie este reprezentată la nivel federal, de statul canadian, dar și de Quebec, care are un guvern provincial și drept de vot separat, și de New Brunswick, o altă provincie canadiană cu reprezentare separată. La fel Belgia, reprezentată atât de guvernul federal, cât și de Federația Valonia-Bruxelles. Am fost în unele state insulare, care au o problematică aparte, și, evident, în Europa.

În Europa am fost în anumite capitale, dar m-am întâlnit cu lideri europeni din state francofone și în marja Consiliului European sau la Erevan, la reuniunea Comunității Politice Europene. Acolo m-am întâlnit cu șefi de stat și de guvern din țări europene care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar sunt membre ale Francofoniei, cum sunt Albania, Macedonia de Nord, Armenia sau Republica Moldova.

– Cum se alege secretarul general?
– Cei care decid și vor vota – dacă va fi vot, pentru că până acum secretarul general a fost ales prin consens, prin negocieri politice – sunt șefii de stat sau de guvern. Am căutat să am și o prezență mediatică. Și nu am făcut campania singur: Ministerul de Externe a fost activ, domnul președinte a fost activ, la fel și alți colegi, reprezentanți ai diferitelor instituții românești în organizațiile internaționale. Am ținut legătura cu ei, le-am dat programul meu și l-au distribuit și promovat acolo unde au avut ocazia.

Criza politică din România și noul premier

– Știu că nu vreți să comentați politica internă, dar nu aș putea încheia fără să vă întreb dacă perioada destul de turbulentă prin care a trecut România, cinci-șase luni fără guvern, nu a avut repercusiuni asupra candidaturii dumneavoastră. Ceva de genul: „Candidatul român vine dintr-o țară instabilă. Cum ar putea aduce stabilitate în Francofonie, unde sunt atâtea țări cu probleme?”
– Când eram europarlamentar, am trecut printr-o perioadă în care Belgia nu a avut un guvern cu puteri depline aproape un an, mi se pare. Și nu s-a simțit mai puțin reprezentată în structurile europene. La fel și aici. Nu putem spune că România nu a avut guvern. A avut un guvern care nu a avut puteri depline, dar puterile au fost depline în relațiile internaționale, cu atât mai mult cu cât, prin Constituție, România este reprezentată la nivel internațional în primul rând de președinte. Iar eu sunt consilier prezidențial.

Despre intenția mea de a candida i-am informat pe toți liderii politici ai coaliției de la acea vreme. Din acest punct de vedere, nu am simțit că ar fi fost afectată campania, pentru că doamna ministru de externe a fost activă până în ultima zi – nu doar pe subiectul candidaturii, ci în general – și și-a făcut treaba, indiferent de situația politică a guvernului interimar. Domnul președinte a fost și dânsul activ. Am găsit deschidere și la politicienii din România, membri ai guvernului, ai Parlamentului sau ai Parlamentului European, atunci când am avut nevoie, și nu am auzit astfel de comentarii. 

Această instabilitate politică, chiar dacă e semnificativă sau are impact asupra vieții unor categorii sociale din România, nu este neapărat considerată îngrijorătoare la nivel internațional, câtă vreme România are un președinte și a avut tot timpul un prim-ministru, un guvern și miniștri, chiar dacă aceștia nu au putut da ordonanțe de urgență.

– Cum se raportează noul premier la candidatura dumneavoastră? Ați discutat pe acest subiect?
– Domnul Luca Niculescu, în calitate de secretar de stat, a fost cel care a coordonat echipa de campanie din Ministerul Afacerilor Externe. Deci dânsul este foarte la curent, deși acum este foarte ocupat cu problemele guvernului. Am avut unul-două schimburi telefonice, dar știu că, atunci când are posibilitatea, promovează și dânsul candidatura. Cunoaște foarte bine Francofonia și este cunoscut în Francofonie, deci, din această perspectivă, pentru mine e o situație ideală.

Oricum, peste două săptămâni și ceva are loc summitul Francofoniei, la care vor participa președintele și ministrul de externe, care sunt în continuare activi. Eu cred că stăm bine cu candidatura, dar nimic nu e decis, pentru că e vorba de o decizie politică și sunt multe elemente care trebuie luate în considerare.